Excursie 1 zi – Atelier Echipa de Intervenție
Vă invităm să participați la Atelierul Echipa de Intervenție, un program prin care elevii pot deveni „eroi”, făcând cunoștință cu elemente teoretice de bază și dezvoltând abilitățile practice esențiale pentru a reacționa eficient în cazul unor situații de urgențe precum: incendii, inundații, accidente, explozii sau alte situații critice.
Copiii vor deprinde primele tehnici de intervenție pe care trebuie să le aplicăm în cazul unor situații neprevăzute, cum să acordăm primul ajutor, participând la o serie de prezentări și activități interactive ce îi vor ajuta să înțeleagă mai ușor importanța unor reacții rapide și corecte în astfel de situații.
Pregătiți pentru Orice Provocare!
În prima parte a programului, elevii vor fi introduși, printr-o discuție liberă, în tematica excursiei. Fiecare participant va primi un chestionar cu întrebări elementare la care trebuie să răspundă, despre cum ar reacționa în diverse situații de urgență, de exemplu:
- Ce faci dacă izbucnește un incendiu în locuința ta?
- Cum acorzi primul ajutor unei persoane care a leșinat?
- Ce măsuri iei în cazul unei explozii sau a unei inundații?
Scopul acestei probe este de a evalua și a consolida cunoștințele teoretice ale copiilor în ceea ce privește situațiile de urgență și ce să facă în cazul unor catastrofe naturale.
În continuare, elevii vor participa la o prezentare interactivă, în care li se prezintă diverse filmulețe și animații ce simulează anumite situații de urgență: incendii, inundații, cutremur, prim ajutor, accidente rutiere etc.
Vor observa cum reacționează personajele implicate și care sunt pașii corecți pentru a gestiona astfel de situații. Elevii vor fi încurajați să participe activ, să pună întrebări și să ofere exemple de situații neprevăzute în cazul în care au fost martori unor astfel de evenimente, având ca scop consolidarea informațiilor și clarificarea întrebărilor.
După ce au acumulat elemente teoretice, participanții au ocazia de a observa și o simulare de accident, unde vor pune în practică informațiile învățate. Vor putea acorda primul ajutor unei persoane, învățând cum să elibereze corect căile aeriene, ridicând ușor capul și mandibula, administrând manevrele speciale între ei (în caz de blocare a căilor aeriene cu un obiect străin, de exemplu). Proba are ca scop asigurarea că pot reacționa rapid și eficient în situații reale.
Excursia Echipa de Intervenție nu doar că le oferă elevilor cunoștințe valoroase, dar le dezvoltă și anumite abilități elementare care le pot salva viața lor sau a celor din jur, formând tineri pregătiți gata să facă față situațiilor neprevăzute, dezvoltând curajul, calmul și luarea de decizii rapide și potrivite în situații limită.
TARIFE
TARIFUL INCLUDE:
- Transportul cu autocare/microbuze clasificate;
- Masa de prânz ce include: ciorbă/supă + felul 2 + desert;
- Programul menționat cu Atelierele specificate;
- Vizită în Parcul Tematic basme românești Dumbrava Minunată.
TARIFUL NU INCLUDE:
- Taxele de intrare la obiectivele turistice.
- Taxele de poduri, bacuri, parcări.
*Adulții (părinți/bunici) care participă la excursie vor achita un supliment de 30 lei pentru masa de prânz!
*Tarifele sunt valabile pentru plecările din: Suceava, Iași, Botoșani, Bacău, Piatra Neamț, Târgu Neamț, Fălticeni, Bistrița.
**Pentru excursiile organizate din Cluj și Târgu Mureș se achită un supliment de 60 lei (autocar 50 locuri), respectiv 80 lei (autocar 35/40 locuri).